Ministrul Sănătății a luat măsuri drastice în cazul bătrânului de la Corabia, care a zăcut în genunchi în fața asistentelor ore în șir, nefiind ajutat

Imagini revoltătoare au fost surprinse la Spitalul Orășenesc din Corabia, județul Olt!

Situație revoltătoare la Spitalul din Corabia, județul Olt, acolo unde un bătrân a așteptat timp de trei ore în genunchi, să primească ajutor de la asistentele medicale.

Imaginile șocante au fost surprinse de o tânără, aflată în unitatea medicală, care l-a văzut pe bătrân cum plânge și suferă, fără ca nimeni să-l ajute. Mădălina, tânăra care a postat scenele cutremurătoare pe internet, le-a surprins și pe asistentele medicale, care n-au ridicat niciun deget pentru a-l ajuta pe bătrân.

Bătrânul a susținut că a suferit un accident vascular. Întrebat de fata care filmează de cât timp aşteaptă pe holul spitalului din Corabia, bătrânul răspunde că aşteaptă de trei ore şi că a căzut.

Ministrul Sănătății a luat măsuri drastice

Vlad Voiculescu a văzut imaginile cu pricina, care au îngrozit internetul, surprinse la Spitalul din Corabia, județul Olt. Lipsa nepăsării cadrelor medicale, care nu l-au ajutat pe bietul bătrân, l-au făcut pe Ministrul Sănătății să ia măsuri drastice.

În această dimineață, Vlad Voiculescu a postat un mesaj tranșant pe Facebook, anunțând care au fost măsurile luate în situația bătrânului, care a îndurat ore în șir nepăsarea asistentelor medicale.

”Am văzut și eu imaginile de la Spitalul Orășenesc din Corabia și am cerut aseară trimiterea de îndată a unei echipe de control la fața locului pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.

Verificarea echipei de control a DSP s-a încheiat astăzi dimineață la orele 02.00 și a fost înaintată Corpului de Control al ministrului Sănătății.

Au fost decise următoarele măsuri:

Amendă contravențională medicului de gardă în valoare de 6000 lei în conformitate cu art. 26 litera b “refuzul acordării asistenței medicale de urgență unui pacient de către un medic din cadrul UPU sau CPU”;Amendă contravențională asistentei medicale în valoare de 3000 lei în conformitate cu art. 32, litera k “nerespectarea precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru de către personalul medical și auxiliar”;

Avertisment pentru unitatea sanitară;S-a dat termen imediat pentru discutarea cazului în comisia de etică a unității sanitare și luarea măsurilor care se impun;S-a dispus refacerea și însușirea protocoalelor de lucru cu întreg personalul”,este mesajul postat de Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății.