După doar 6 luni de relație, Andreea Bălan a făcut marele anunț

Andreea Bălan a avut parte de un an cu multe suișuri și coborâșuri. Aceasta a trecut prin divorțul greu cu George Burcea, recent a ajuns de urgență la spital, însă în cele din urmă lucrurile pare că s-au așezat. Cântăreața își trăiește povestea de dragoste alături de Tiberiu Argint și se simte împlinită.

Artista a reușit să treacă peste toate încercările la care a fost supusă, iar acum se bucură, în liniște, de cele mai importante lucruri din viața sa. După un divorț destul de dur și după ce și-a rezolvat problemele medicale, Andreea Bălan poate, în cele din urmă, să zâmbească din nou.

Vedeta a mărturisit că în prezent se simte foarte bine și își concentrează toată atenția asupra celor două fetițe ale sale. Mai mult, și relația cu noul iubit, Tiberiu Argint, pare să meargă destul de bine.

„Sunt, în sfârșit, liniștită, sunt fericită, toată perioada cu separarea, cu divorțul a trecut. A trecut aproape un an, în februarie se face un an. Și sunt foarte, foarte liniștită, și mă concentrez foarte mult pe fetele mele, și vreau ca această latură, această parte personală să o țin pentru mine”, a declarat Andreea Bălan.

Andreea Bălan se află în lumina reflectoarelor încă de când este mică și s-a prezentat publicului cu bune și cu rele. Însă acum a decis să își țină viața privată departe de ochii curioșilor, mai ales relația cu noul iubit. Cântăreața își dorește să aibă parte de puțină liniște.

„N-am putut să ascund nimic și nici n-am vrut să ascund nimic. Toată viața mea a fost o carte deschisă, de la 12 ani de când m-am lăsat, dar deocamdată această parte o țin pentru mine și când va trebui să aflați ceva o să vă povestesc. E important să ai sprijin și susținere și să fie cineva alături de tine.”, a mai spus artista. scrie.businessnews