Primele imagini din casa cea nouă a Adelinei Pestrițu

Adelina și-a organizat noua casă exact așa cum a visat dintotdeauna, însă a dezvăluit că de data aceasta a apelat la ajutorul unor specialiști, care au ajutat-o să își pună visul în îndeplinire. Vedeta a optat pentru un dormitor complet negru, destul de neobișnuit pe meleagurile autohtone.

Pestrițu a publicat pe internet și primele imagini din noua locuință, cu care se mândrește, și, deși totul arată ca parcă desprins din revistă, ce a atras cel mai mult atenția a fost dressing-ul acesteia. Camera unde Adelina își ține hainele, pantofii și gențile, plus accesoriile adiționale, este imensă, semn că garderoba vedetei este una pe măsură.

Adelina Pestrițu, mândră de noua ei locuință
„Este o schimbare care personal mi-a dat restartul de care aveam nevoie. Plănuiam de multă vreme să facem acest pas, însă nu am reușit să ne organizăm până acum. Atât de nepregătiți am fost încât nici vechea locuința n-am reușit să o punem pe site-urile de specialitate spre vânzare, dar norocul ne-a bătut la ușa. În persoană. Și a fost și al naibii de decis.
Astfel am fost “obligați” practic s-o luăm din loc, cum se spune, și să ne căutăm o nouă locuința. De dată această o casă pe pământ așa cum visam. O casă pentru o familie mai mare decât formulă actuală, poate…

În două ore și jumătate am găsit casa pe care ne-o doream. Care le are pe toate. Din perspectiva noastră, evident. Și cum femeile întotdeauna au o altă viziune despre cum le-ar plăcea lor să trăiască și să arate căminul familiei, chiar dacă era “full options” evident că nici eu n-am făcut excepție de la regulă și am intervenit cu “mici modificări”.

Atât de mici încât am decalat mutatul nostru cu aproape 2 luni. Am decis să facem totul că la carte. Cu arhitect, schițe, desene tehnice, proiecte 3D, echipe bune de muncitori și materiale de calitate. De dată asta am hotărât că lucrurile să fie puse într-o altă lumina unde calitatea, profesionalismul și elegantă să primeze”, a scris Adelina pe blogul personal.

Extrem de mândră de cum a ieșit totul, vedeta a decis să facă publice pe rețelele de socializare câteva fotografii cu dormitorul ei și al soțului, Virgil Șteblea. Cei doi au ales să-și amenajeze dormitorul într-un stil foarte rafinat și elegant. Ba mai mult, au luat decizia de a-și personaliza lenejeria de pat cu inițialele numelor. La vederea fotografiilor, fanii frumoasei vedete au reacționat destul de critic cu privire la alegerea accesoriilor pentru noul dormitor, acestea fiind de la un brand de lux unde, prețul unei lenjerii de pat poate ajunge până la 8000 de lei.