Fetiță preluată de avionul SMURD după un accident cumplit !

O fetiță de doar un an și șapte luni a fost trimisă cu avionul medical la București, după ce a fost victima unui accident casnic foarte grav.

Micuța este din comuna Pomârla, iar vineri seară se juca cu un verișor de aceeași vârstă. Cei doi se aflau pe un pat, iar alături, părinții copilului au așezat o oală cu lapte fiert. Din joacă, la un moment dat copiii s-au rostogolit de pe pat și au căzut în oala cu laptele opărit. Țipetele micuților i-au alertat imediat pe adulți, cei doi fiind scoși din lichidul fierbinte.

Părinții au realizat gravitatea arsurilor și au apelat imediat serviciul 112. La fața locului au fost trimise două ambulanțe, care i-au preluat pe cei doi copii și i-au adus direct la Secția de Pediatrie din Botoșani. Băiețelul prezenta arsuri pe aproape 15% din suprafața corpului, însă fetița pe aproape 25%, fiind în stare mai gravă. “Copilul prezenta arsuri prin lichid fierbinte pe membre inferioare, torace posterior și un membru superior. A fost internat pe Terapie Intensivă”, a spus medicul Bogdan Ursu, coordonator în cadrul dispeceratului integrat SJA-ISU.

Medicii botoșăneni au solicitat transferul copilului direct la București. Sâmbătă dimineață a fost trimis de la București avionul SMURD pentru a prelua copilul de la Suceava. O ambulanță cu medic a preluat fetița. “Copilul era stabil hemodinamic și respirator, fără arsuri de căi aeriene. A fost preluat de la Secția de Pediatrie și transportat la Aeroportul Suceava, unde a aterizat avionul SMURD”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoșani.

Fetița va fi internată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București. Vărul fetiței a rămas internat la Botoșani, starea acestuia fiind mai puțin gravă.

Avionul SMURD a fost modernizat în 2019

Avionul SMURD, un Cessna Citation V seria 560-0200, este unul bimotor. Dispune de sistem de management al zborului (FMS), aparatură de radionavigație, echipamente antigivraj, degivrare, presurizare și climatizare care-i permite zborul IFR (zbor instrumental) sau VFR (zbor la vedere), ziua și noaptea, în condiții de givraj până la altitudine maximă.

Acest model de avion are o autonomie de până la 3.630 km. Poate zbura cu o viteză de croazieră de până la 796 km/h la o altitudine de maximum 14.000 de metri. Are o capacitate de transport de 7 pasageri și o targă dotată cu echipament medical. Propulsia este asigurată de două motoare Pratt & Whitney Canada JT15D-5D. scrie.stiri-news.com