Pensii 2020. Se schimbă vârsta de pensionare pentru acești români. La câți ani își pot depune dosarul de pensie

Noi vești pentru pensionari! Se schimbă vârsta de pensionare. La câți ani își pot depune de acum dosarul de pensie?

Pensii 2020. Se schimbă vârsta de pensionare

Noi reguli cu privire la vârsta de pensionare vor intra în vigoare de la 1 iulie. Modificările îi vor afecta pe majoritatea dintre vârstnici.

Vârsta standard de pensionare a femeilor va continua să crească treptat în următorii 8 ani. Acum, acestea pot ieși la pensie la 59 de ani. Mai mult decât atât, stadiul de cotizare va ajunge la 34 de ani, dar în prezent este de 32 de ani.

Femeile care au născut și educat cinci sau mai mulți copii până la vârsta de 8 ani se vor putea pensiona cu trei ani înainte de vârsta standard, beneficiu de care vor avea parte și românii care au lucrat în condiții grele de muncă.

CNAS a indicat că la stabilirea pensiie nu se mai prezintă certificatele de salariu de la activitățile realizate până la data de 1 ianuarie 1999,

pensia fiind oferită în funcție de venitul asigurat care a fost realizat după data aferentă și reflectat în contul personal de asigurări sociale.

În acest context, se ia în calcul stagiul de cotizare realizat în perioada de activitate care este trecută pe carnetul de muncă.

Românii care se pregătesc de pensionare trebuie să depună cererea și actele necesare la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu în termen de 30 de zile de la atingerea vârstei de pensionare menționate mai sus.

Anunțul de ultimă oră al ministrului Muncii

„Vor ajunge la timp! Următoarele pensii vor ajunge şi mărite şi la timp. Aud că strategii PSD sugerează pregătirea liniei de atac contra

Guvernului pe tema întârzierilor în plata pensiilor din luna septembrie. Ar cheltui oricât ca să câştige politic şi speră că nu va funcţiona, până la capăt, mobilizarea pe care am făcut-o. Cu o mână de oameni serioşi din

CNPP cărora le mulţumesc pentru tot efortul din aceste zile! De dragul câştigului politic, PSD s-ar bucura dacă întârzie livrarea pensiilor în septembrie. Vom duce lucrurile cu bine până la final!

Pensiile vor ajunge la timp. Pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie. Merită respect! Respectul se câştigă prin seriozitate” scrie ombun.net