Calendar ortodox 26 august 2020. Cui trebuie să îi spui „La mulți ani”

Calendar ortodox 26 august 2020.

Toți creștinii ortodocși sărbătoresc în această zi pe Sfinții Adrian și Natalia, două exemple de credință.

Tot la această dată se face și pomenirea Sfinților douăzeci și trei de Mucenici care au fost chinuiți împreună cu Sfântul Adrian; Sfinților Mucenici Atic și Sisenie;

Sfântului Cuvios Ivistion; Sfântului Mucenic Adrian, prințul; Sfântului Cuvios Ioasaf, fiul lui Avenir, împăratul Indiei.

Viața Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, sărbătoriți de creștini pe 26 august

Adrian nu era de la început creștin, ci el era păgân și pretor dar și-a schimbat credința la un moment dat, când a văzut 23 de tineri creștini, plin de curaj și blândețe.

Soția lui, Natalia a fost încă de la naștere creștină.

Când a auzit aceasta, împăratul a decis să îl arunce în temniță, alături de alți creștini.

Natalia a rămas alături de soțul ei pe toată perioada torturilor, chiar dacă erau căsătoriți de 13 luni.

La un moment dat, când împăratul a decis că este momentul să îl ucidă pe Adrian, după toate acele torturi, i-a permis să meagră acasă.

Dar soția lui, când l-a văzut, a crezut că a renunțat la credința creștină și a încuiat ușa.

Abia apoi a aflat că a venit doar să își ia rămas-bun, iar ea a decis să plece cu el.

Împăratul i-a torturat pe Adrian și pe cei 23 de tineri, iar într-un final, aceștia și-au dat duhul.

La scurt timp, Adrian a apărut în visul Nataliei și i-a spus că va merge curând în împărăția Domnului.

Troparul Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, soţia sa
Glasul 3

Credinţa cea mântuitoare comoară nerăpită ai socotit-o, de trei ori fericite, păgânătatea cea părintească părăsind-o şi urmând Stăpânului.

Te-ai îmbogăţit cu darurile cele Dumnezeieşti Sfinte Adrian Mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, soţia sa

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi lumii…

Dumnezeiască pomenirea mucenicilor strălucind cu lumină, a luminat toate marginile pământului, pentru cei ce cu veselie cântă: Tu eşti, Hristoase, bucuria mucenicilor.