Cum arată Nicoleta Luciu acum, după ce kilogramele au luat-o razna din nou. Imagine realizată ieri

Nicoleta Luciu a dispărut din lumina reflectoarelor, în urmă cu ceva vreme și s-a retras la Mircurea-Ciuc, alături de soțul ei, Zsolt Csergo, și cei patru copii.

Însă, bruneta continuă, chiar dacă nu mai apare în mediul online, să acorde o atenție sporită felului în care arată, chiar dacă ne aflăm în plină pandemie de COVID-19. Ba mai mult, vedeta a reușit să dea foarte multe kilograme jos.

Într-un interviu din luna aprilie, dat publicației Viva, Nicoleta Luciu a mărturisit că, după mai multe încercări, pare să fi găsit dieta ideală pentru ea.

„Din iunie anul trecut țin regim vegan și raw-vegan. Am renunțat la cafea, gluten și zahăr. Nu sunt slabă, dacă asta vrei să știi. Am rămas la 60 de kilograme, la o înălțime de 175. Țin regim raw-vegan, adică cu fierbere și coacere, dar am și zile în care consum numai raw. Fac pâinici și mămăligă, asta am voie să mănânc”, a explicat Nicoleta Luciu.

Nicoleta Luciu este, în clipa de față, o soție model, ocupându-se de casă și de copii. În prezent, fiul său cel mare, Zsolt junior, are 11 ani, iar tripleții Kim, Kevin și Karoly au 8 ani. Bruneta vorbește în trei limbi cu copiii, engleză, maghiară și română și îi încurajează să facă mult sport. Băieții fac chiar hochei de performanță, mai ales că au un tată fost sportiv. Și, după cum a afirmat în repetate rânduri, îi ține departe de jocuri pe calculator, tablete și emisiuni de televiziune.