Cum mai arată Alexandra Dinu la aproape 40 de ani. Fosta soție a lui Adi Mutu e mai frumoasă ca niciodată

Alexandra Dinu, fosta soție a lui Adrian Mutu, se apropie de vârsta de 40 de ani, dar este mai frumoasă ca niciodată.

Fostul fotbalist Adrian Mutu a fost căsătorit cu Alexandra Dinu, cu care are un băiat, Mario. De asemenea, el a fost însurat și cu o frumoasă brunetă din Republica Dominicană, Consuelo Matos Gomez, de care s-a separat în urmă cu câțiva ani. Din mariajul lor au rezultat două fete, Adriana, în vârstă de 14 ani, și Maya, în vârstă de 12 ani.

Cel supranumit ”Briliantul” s-a căsătorit cu Sandra în data de 15 octombrie 2017. Nașii de cununie ai celor doi au fost fostul fotbalist și antrenor Cosmin Contra, și soția sa, Alina. Adrian Mutu și Sandra au împreună un băiețel, Tiago.

Alexandra Mutu, prima soție a fostului fotbalist, a locuit mulți ani în Italia, acolo unde și-a făcut o carieră ca actriță, iar ulterior s-a mutat în Statele Unite. În luna ianuarie a acestui an, Alexandra Dinu a împlinit 39 de ani. Deși se apropie cu pași repezi de vârsta de 40 de ani, Alexandra Dinu este neschimbată. Este incredibil de frumoasă.

Este foarte discretă în privința expunerii vieții sale private și postează foarte rar poze pe contul de Instagram, dar acum a publicat o fotografie în care se arată la fel de seducătoare ca atunci când se lansa în televiziune.

Imaginea a adunat numeroase like-uri de la internauți, Alexandra Dinu fiind complimentată pentru felul în care arată.

Într-o altă imagine, Alexandra Dinu apare pe coperta unei reviste.

Acestea sunt primele fotografii puse anul acesta de frumoasa Alexandra Dinu pe Instagram.

Cum se menține Alexandra Dinu în formă
„Am avut noroc să am un metabolism extraordinar. Întotdeauna am mâncat ca să trăiesc și nu am trăit ca să mănânc. Îmi place și să mănânc, nu spun nu. Am însă momente în care mi-e poftă de ciocolată, însă apoi urmează o perioadă în care nu mai mănânc nimic dulce.

Cred că echilibrul este lucrul cel mai important atunci când vorbim despre viață sănătoasă. La fiecare câteva luni fac însă și o perioadă de detox. Așa cum avem nevoie de odihnă și de relaxare și organismul trebuie curățat, infiderent cât de bine și de corect mâncăm“, spunea Alexandra Dinu într-un interviu.